Sever Bocu



       Sever Bocu (n. 19 noiembrie 1874, Șiștarovăț - d. 21 ianuarie 1951, închisoarea Sighet) a fost un politician român, economist, ziarist, redactor la ziarul „Tribuna” din Arad, unul dintre fruntașii Partidului Național Român, ulterior Partidul Național Țărănesc, deputat reprezentant al Banatului, apoi ministru în guvernul lui Iuliu Maniu.

       S-a născut la Șiștarovăț, în apropiere de Lipova. A învățat în satul natal, la Lipova și la Arad, iar studiile superioare le-a făcut la Viena și Paris.

       În 1892 a participat la Conferința Națională a Partidului Național Român din Transilvania, în calitate de redactor al ziarului „Tribuna” din Arad.

       În anul 1906 a publicat la Arad traducerea unei lucrări a ministrului liberal József Eötvös, sub titlul Chestiunea de naționalitate.

       În 1917 a editat pentru prizonierii de război români din lagăre un ziar numit „România Mare”. După Primul Război Mondial a devenit unul dintre fruntașii Partidului Național Român, ulterior ai Partidului Național Țărănesc. A fost președintele organizației din județul Timiș-Torontal a PNȚ. În 1921 a fost ales deputat din partea acestui partid. „Directoratul Banatului” s-a aflat sub conducerea sa. Tot el a fost și guvernator al ținutului Timiș între 1938 - 1940. La alegerile din 1946 a fost ales deputat de Timiș-Torontal, pentru ultima oară. Însă autoritățile comuniste de la București și ocupantul sovietic n-au mai permis deputaților Partidului Național Țărănesc participarea la lucrările Camerei.

       A fost arestat la începutul lunii mai 1950. A încetat din viață în data de 21 ianuarie 1951, în închisoarea Sighet.




Atanasie Marienescu



       Dr. Atanasie Marienescu a fost unul dintre cei mai distinși scriitori bănățeni, iar și multele si prețioasele sale opere de literatură, de istorie și de folclor i-au deschis calea intrării sub cupola Academiei Române. S-a născut la Lipova, la 8/20 martie 1830, din părinții Ioan Marian și Persida Sandor. Tatăl său era bănățean de baștină din Lipova, iar mama sa era din părțile ungurene, din comuna Nădlac. Studiile elementare le-a făcut la Școala Primară Română din Lipova, terminându-le în anul 1842. S-a înscris apoi la Liceul Minoriților din Arad. Clasa a IV-a a terminat-o in 1848, face în 1851 claa a VII-a la Timișoara, iar in anul următor clasa a VIII-a la Gimnaziul Piarist din Budapesta și anul al IV-lea l-a făcut în 1856 la facultatea de Drept din Viena.

              Publicații



       •Sărbătorile și datinele romane vecchie, Editura Academiei Române, 1884
       •Poesie Popular: Colinde culese și corectate, 1861
       •Poezii populare din Transilvania
       •Învățătorul și poporul





Alexandru Munteanu

       Protopopul Alexandru Munteanu (al lui Vasile) a fost o personalitate marcantă in societatea Transilvaniei interbelice. Alături de soția sa, Elena Munteanu, a făcut parte din cei 60 de delegați bihoreni aleși să participe la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. O intamplare din perioada de mari dificultăți întâmpinate de românii din Transilvania pomenește de incidentul în care protopopul Alexandru Muntean a fost depărtat din ambit cu baionetele".

       Protopopul Alexandru Munteanu s-a născut în orășelul Lipova în anul 1871. Studiile liceale le-a terminat în Brad și Beiuș, iar cursurile teologice le-a absolvit în Caransebeș. In anul 1897 s-a preoțit pentru comuna Bogoltin, din eparhia Caransebeșului. In anii 1898 1899 și-a complectat studiile la facultatea teologică dn București, ascultând paralel și cursurile dela fac. de litere. Tot în acest timp tânărul preot Munteanu ocupa și un post de funcționar la Ministerul de Culte.

       În anul 1900 părintele Munteanu vine acasă în eparhia sa și este ales preot în comuna Cherechiu, unde păstorește cu multă hărnicie până în 1906 când, trece în calitate de protopop la Tileagd, în eparhia de Oradea. In acest timp ocupă loc de cinste în toate corporațiile noastre bisericești, unde dezvoltă o activitate foarte rodnică. In anul 1925, Episcopia din Caransebeș îi încredințează conducerea protopopiatului Biserica Albă, post ce-l ocupă până la moartea sa.

       Alexandru Munteanu a fost un om de cultura, educator, teolog, poet și filosof, un militant pentru drepturile românilor de a se afirma prin educație, limbă și literatură în perioada extrem de dificilă a anilor 1900 - 1918. Apreciat de personalități de seamă, înalți prelați ai României interbelice ca : Roman Ciorogariul, Vasile Mangra, Gheorghe Ciuhandu, prota Alexandru Munteanu - cum îl numeau apropiații - a încercat în cei 58 de ani de viață să îmbine bunul simț și credința cu omenia și înțelegerea de semeni. Protoierul Alexandru Munteanu a înțeles chiar și în acei ani tulburi că tânăra generație trebuie ajutată să facă distincția între tradiție și prezent, între rațiune și ideal. În numeroasele sale articole, sau conferințe nu a pregetat să-și îndemne cititorii sau auditoriul spre cauza nobilă a rezistenței prin cultură.





George Vancu

       George Vancu (n. 26 octombrie 1919, Lipova, jud. Arad — d. 15 septembrie 1992, București) a fost un compozitor, dirijor și folclorist român. A fost unul din dirijorii și aranjorii permanenți ai Orchestrei de muzică populară Radio.

       A fost profesor de muzică la diverse școli generale, cercetător la Institutul de Folclor din București și în perioada 1960-1989 dirijor al Orchestrei de muzică populară Radio din București. A cules folclor din Banat (zonele Radna, Făget, Lipova etc.), apoi din Valea Vișeului, Valea Izei, Valea Marei și întreaga zonă a Maramureșului. A transcris, armonizat, orchestrat, dirijat și înregistrat peste 3000 de piese populare românești. A compus muzică corală, vocală (pentru grupuri populare și soliști), piese instrumentale (concertistice, suite, dansuri etc.). A făcut parte din jurii naționale și internaționale de concursuri muzicale. A întreprins turnee artistice ca dirijor în Iugoslavia (1966, 1968, 1970, 1972, 1974, 1976, 1979), Franța (1971), Spania (1971), Anglia (1974). A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor și redactor al Societății Române de Radiodifuziune. La o privire mai atentă a melodiilor sale, reiese o sensibilă armonie practic inegalabilă.

              Studii

       Studiile muzicale le-a început la Institutul de Artă din Timișoara cu Vasile Ijac (armonie), Mircea Hoinic (forme muzicale), Liviu Rusu (istoria muzicii), Nicolae Ursu (folclor), Ion Țibulescu (dirijat coral), continuându-le la Conservatorul din București cu Mihail Andricu (compoziție), Paul Constantinescu (armonie), Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Nicolae Buicliu (contrapunct), Theodor Rogalski (orchestrație), George Breazul (istoria muzicii) și Emilia Comișel (folclor).





Ion Vințe





       Ion Vințe (numele real fiind János Vincze) (n. 1 septembrie 1910 la Lipova, județul Arad - d. 1996, București) a fost un demnitar comunist român, de origine maghiară, membru de partid PCR din 1931.

       A fost membru PCR din ilegalitate. Devine acuzator public pe lângă Tribunalul Poporului (în 1945), numit apoi ministru plenipotențiar în Ungaria (1947). Ulterior devine membru al CC al PCR (1948-1960), ministru al Silviculturii (1948-1949) și al Industriei Alimentare (1949-1950), adjunct al ministrului Afacerilor Interne și comandant al trupelor de Securitate, cu gradul de general-maior (1952), vicepreședinte al Comisiei Controlului de Partid (1960-1969).

       În mai 1961 a fost decorat cu medalia "A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România". A fost căsătorit cu Constanța Crăciun.