ARTA PRELUCRARII LEMNULUI

     Preocuparea pentru prelucrarea lemnului îsi gaseste multiple explicatii, dar una dintre cele mai plauzibile consta în aceea ca materialul se preteaza la întrebuintari diverse, cu multa usurinta, iar decorarea propriu-zisa se realizeaza cu unelte simple (topor, barda, dalta, briceag), care nu presupun tehnologii elaborate minutios. Un alt argument îl poate constitui faptul ca lemnul a fost prelucrat artistic de om înaintea lutului, constituind astfel materialul asupra caruia s-au imprimat primele însemne
decorative. Din punct de vedere al tehnicilor folosite, nu se poate vorbi de sculptura în lemn propriu-zisa, întrucât rareori se realizeaza detasarea completa a unui volum, însa se folosesc alte tehnici, în primul rândcrestarea, apoi incizia, pirogravarea, intarsia, cojirea, încovoierea, cioplirea, înfasurarea si împletirea,încrustarea si, în cazuri
deosebite, tehnica ronde-bosse, de asemenea, perforarea (traforarea), iar pentru bâtele (botele) ciobanesti turnarea sau umplerea cu metal (cositor).
    Crestarea este o taiere putin adânca în masa lemnoasa, fiind tehnica principala ce aduce în aceasta,,civilizatie a lemnului” nota superioara de realizare artistica, de înalt rafinament, situând obiectele de lemn faurite de mesterii români pe una din culmele artei traditionale a lemnului din Europa. Cu unelte simple, mesterul popular a crestat bucatile de lemn de stejar, nuc, tei, salcâm, rachita din care a confectionat mobilier, unelte si ustensile de uz casnic, acoperindu-le adesea cu o retea fina de motive decorative.
     Cea mai clara clasificare a crestaturii în lemn este cea a categoriilor de obiecte pe care se aplica. Primul câmp este cel al arhitecturii populare, crestaturile în lemn aplicându-se pe principalele piese constructiv-decorative ale caselor, bisericilor si diverselor acareturi. Astfel, stâlpii casei, rameleusilor si ferestrelor sunt decorate cu maruntele crestaturi geometrice, completând frumusetea volumelor cioplite sau sculptate ale acestor elemente arhitectonice.
    Al doilea câmp de aplicare al crestaturii în lemn îl constituie mobilierul de diferite categorii. Aici, în asociere cu scrijelirea, reprezentative sunt lazile de zestre, mesele, unele categorii de dulapuri si blidare, scaunele si bancile, unele obiecte recent aparute în casa taranului – suporturi pentru telefon sau flori. Mobilierul caselor arhaice era foarte simplu, fiind perfect adaptat functiilor sale. Principalele motive traditionale sunt linia dreapta, punctele, spirala, dintii,rozeta, crucea,bradul si rar silueta omeneasca. Piesele de capatâi ale mobilierului din interiorul taranescerau patul, masa, scaunele, lavitele, blidarul, coltarul, politele, culmea si lada de zestre.
    Al treilea câmp deaplicare a crestaturii în lemn este cel al uneltelor legate de diferitele îndeletniciri traditionale românesti. Dintre acestea mentionam: cozile de coasa, cozile de linguri, greblele pentru fân s.a. Apoi, frumoase crestaturi regasim pe uneltele folosite la tesut: furcile de tors, fusele, precum si pe parti ale stativelor (razboaiele de tesut). Între ustensilele casnice, alaturi de tot felul de mici recipiente pentru sare, mirodenii,faina sau cutii, un loc aparte îl au lingurile ale caror cozi sunt „îmbracate” în aceasta haina minunata a crestaturilor.
     Usor de prelucrat, prin însasi structura sa naturala, consistenta si relativ usoara totodata, lemnul poseda excelente virtuti plastice, cu subtile si profunde variatii cromatice. Spre deosebire de altemateriale, utilizate, aproape exclusiv numai în arta culta, cum ar fi, bunaoara, marmura, bronzul simetalele pretioase, mult mai rare, mai scumpe, si, deci, mai greu de procurat, lemnul, prin calitatile mentionate, prin omniprezenta si accesibilitatea sa generala, a fost si continua sa fie folosit, pe scara
foarte larga, atât în creatia culta, cât si în cea populara, ultima fiind incomparabil mai veche decât primasi, fireste, mult mai raspândita.